Miliardarul Bill Gates a avertizat că, în cazul oricărui vaccin anti-COVID-19, s-ar putea ca pacientul să aibă nevoie de mai multe doze, pentru ca tratamentul să fie eficient. De asemenea, fondatorul Microsoft a spus că președintele american Donald Trump a făcut „greșeli foarte grave”, în criza coronavirusului și unele școli vor reveni la normal de abia în toamna anului viitor.
În interviul acordat celor de la CBS News, citat de Daily Mail, Bill Gates îl atacă dur pe Donald Trump.
„Deschiderea barurilor – beneficiul economic vs. riscul infectării – multe politici de acest gen, care au fost greșite”, a spus Gates.
Gates, în vârstă de 64 de ani, a declarat că virusul poate fi combătut prin distanțare socială, purtarea măștii și dezvoltarea unui vaccin.
Fundația sa a donat deja 300 milioane de dolari pentru vaccinuri. De asemenea, miliardarul își face mari griji pentru școlile din SUA, care nu vor putea fi deschise. „După decese, acesta este cel mai mare cost”, a spus Gates.
Gates are încredere în FDA (Food and Drug Administration), în vederea găsirii unui vaccin eficient.
Acesta a avertizat însă că vor fi necesare „un număr incredibil mai mare” de doze, pentru a eradica virusul.
„Niciunul dintre aceste vaccinuri, la acest moment, nu pare să funcționeze doar după administrarea unei singure doze”, a spus Gates. „Aceasta a fost speranța la început”.
Gates a spus că Europa a răspuns – în general – bine la criza coronavirusului. „Liderii lor au comunicat clar, savanții au fost încurajați să meargă la tv, nu să se ascundă. Populația a avut de câștigat”, a spus Gates.
„Faptul că Fauci este foarte limitat în comunicare, nu ai fi crezut așa ceva. E neașteptat să nu ai experți, care să ofere informații”, a criticat miliardarul american.
Gates a declarat că experții îi privează pe americani de „beneficiile expertizei lor”.
Miercuri, SUA au înregistrat peste 1.000 de noi decese cauzate de coronavirus, o premieră neagră din luna mai și până acum.
142.677 decese au fost confirmate în SUA, de la începutul pandemiei, datele aparținând Johns Hopkins University.
Pe de altă parte, Trump a declarat că SUA au înregistrat cea mai mică rată a mortalității din lume. Gates nu este de acord. „Deloc, nici vorbă”, a spus acesta. „Aproape toate statisticile arată că SUA se află într-una din cele mai grele situații”.
Bill Gates a spus că îl îngrijorează campaniile celor care se opun vaccinării, deși vaccinurile au salvat numeroase vieți, mai ales în rândul copiilor, în ultimii 20 de ani.
Bill Gates a răspuns și teoriilor conspirației care îl acuză că este responsabil pentru crearea virusului Covid sau pentru implantarea de microprocesoare cu un potențial vaccin.
Gates a zâmbit amar și a spus că nu are nicio idee referitor la această sugestie total neîntemeiată.
„Nu, nu există nicio legătură între aceste vaccinuri și vreun aparat de urmărire”, a spus Gates. „Nu am idee de unde a ieșit asta”.
Bill Gates a fost întrebat și dacă, în viziunea lui, Facebook face tot ce poate pentru a elimina teoriile conspirației: „Sunt dispuși să elimine postările anti-vaccinare. Dar nu vrei să suprimi dialogul normal”.